Dragi surori și frați,
Pe măsură ce lucrările primei sesiuni a celei de-a 16-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor se apropie de sfârșit, dorim să ne alăturăm vouă tuturor în mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru experiența frumoasă și bogată pe care tocmai am trăit-o. Am trăit acest timp binecuvântat în comuniune profundă cu voi toți. Am fost susținuți de rugăciunile voastre, purtându-vă așteptările, întrebările, dar și temerile. În urmă cu doi ani, la cererea Papei Francisc, am început un lung proces de ascultare și discernământ, deschis întregului popor al lui Dumnezeu, fără excepție, pentru a putea «merge împreună», sub călăuzirea Duhului Sfânt, ca ucenici misionari care îl urmează pe Isus Cristos.
Sesiunea care ne-a reunit la Roma la 30 septembrie a fost un pas important în acest proces. În multe privințe, a fost o experiență inedită. Pentru prima dată, la invitația Papei Francisc, bărbați și femei au fost invitați, în virtutea botezului lor, să stea la aceeași masă pentru a lua parte nu numai la deliberări, ci și la voturile acestei Adunări a Sinodului Episcopilor. Împreună, cu vocațiile, carismele și slujbele noastre complementare, am ascultat cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu și experiența celorlalți. Folosind metoda conversației în Duhul Sfânt, am împărtășit cu smerenie bogățiile și sărăcia comunităților noastre de pe fiecare continent, încercând să discernem ceea ce Duhul Sfânt vrea să spună Bisericii astăzi. În special, am experimentat importanța încurajării schimburilor reciproce între tradiția latină și tradițiile Orientului creștin. În plus, participarea delegaților fraterni din alte Biserici și comunități ecleziale a îmbogățit profund discuțiile noastre...