Dragi frați și surori,
Pentru mine este o bucurie să mă aflu alături de voi în Catedrala din Roma: Papa este ceea ce este în calitate de Episcop al Romei, iar eu sunt creștin alături de voi și episcop pentru voi. Îi mulțumesc cardinalului vicar pentru cuvintele cu care a deschis această întâlnire, pe care o trăiesc ca pe o mare îmbrățișare a Episcopului cu poporul său.
Îi salut pe membrii Consiliului Episcopal, pe parohi, pe toți preoții, pe diaconi, pe călugărițe, pe călugări și pe voi toți, care reprezentați aici parohiile voastre. Vă mulțumesc pentru bucuria de a fi ucenici ai lui Isus, pentru munca voastră pastorală, pentru poverile pe care le purtați și pentru cele pe care le luați de pe umerii multor oameni care bat la ușa comunităților voastre.
Cuvintele adresate de Isus samariteancei, pe care tocmai le-am ascultat în Evanghelie, în această perioadă istorică dificilă, se adresează acum nouă, Bisericii din Roma: «Dacă ai ști darul lui Dumnezeu!» (Ioan 4, 10). Acestei femei obosite, care ajunge la fântână în cea mai fierbinte oră a zilei, Isus îi revelează că există o apă vie care potolește setea pentru totdeauna, un izvor care țâșnește și nu se epuizează niciodată: este însăși viața lui Dumnezeu dăruită omenirii. Acest dar este Duhul Sfânt, care ne stinge arsurile și ne udă ariditatea, luminându-ne calea. Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor, folosește, de asemenea, cuvântul «dar» pentru a desemna Duhul Sfânt, Duhul creator capabil să înnoiască toate lucrurile.
Prin procesul sinodal, Duhul Sfânt a trezit speranța unei reînnoiri ecleziale, capabilă să revitalizeze comunitățile, pentru ca acestea să crească în spiritul evanghelic, în apropierea de Dumnezeu și prin prezența lor în slujire și mărturie în lume.
După o lungă perioadă de ascultare și dezbatere, rezultatul parcursului sinodal a fost, în primul rând, o încurajare de a valorifica slujirile și harurile, inspirându-se din vocația baptismală, punând în centrul atenției relația cu Hristos și primirea fraților, începând cu cei mai săraci, împărtășind bucuriile și durerile lor, speranțele și dificultățile lor. În acest fel, caracterul sacramental al Bisericii este pus în evidență, iar, ca semn al iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, Biserica este chemată să fie un canal privilegiat prin care apa vie a Duhului Sfânt să poată ajunge la toți. Acest lucru cere poporului sfânt al lui Dumnezeu să fie exemplar. După cum știm, sacramentalitatea și exemplaritatea sunt două concepte-cheie ale eclesiologiei Conciliului Vatican II și ale hermeneuticii Papei Francisc. Amintiți-vă cât de mult îi stătea la inimă tema patristică a „mysterium lunae”, adică Biserica privită în reflexia luminii lui Hristos, în relația ei cu El, soare al dreptății și lumină a neamurilor.